Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

buzz

Joi, încep manifestările BUZZ FEST organizate cu prilejul împlinirii unui an de la apariția primului număr al ziarului Buzz. Ziarul Buzz a luat naștere în urma cursului de jurnalism inițiat de Asociația Culturală „Adrian Enache” pentru programul Bibliovacanța al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”. 

 
BuzzFest cuprinde competiții de frumusețe și sportive, dar și un inedit schimb de experiență gazetărească între copiii care au urmat cursul de jurnalism anul trecut și cei care sunt anul acesta cursanți. 
 
Manifestările debutează, joi, la ora 14:00 cu o conferință de prezentare a proiectului „Micii reporteri”. Aceasta va avea loc la secția de limbi străine a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” (pietonalul Unirii).  
 
Vineri, copiii-reporteri formați anul trecut la cursul de jurnalism  vor participa la deschiderea Târgului meșterilor populari, manifestare inclusă în cadrul Festivalului cântecului, jocului și portului Popular, pentru a oferi din experiența lor, noilor mici reporteri. 
 
Sâmbătă dimineață, de la ora 9.00, în parcul Mihai Eminescu va avea loc o competiție de șah inedită. Trei fete pasionate de șah, surprinzător surori, Nicoleta, Ioana și Irina Zoițanu vor intra în competiție cu persoanele în vârstă, care joacă zilnic șah în parcul „Mihai Eminescu”. Unul dintre competitori va câștiga cupa competiției „Șahul între generații”. 
 
Duminică după-masă, de la 17.00, în cadrul spectacolului oferit de grupul Cheia Sol în foișorul din Parcul „Mihai Eminescu”, va avea loc competiția „Mini Miss&Mister Buzz 2012’. La această competiție vor participa copii cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani, cei doi câștigători urmând să primească câte o sesiune foto profesionistă. 
 
Toți copiii vor fi însă premiați cu diplome și dulciuri!
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

buzz
DorohoiNews.ro, 02-08-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro